duminică, 2 ianuarie 2011

A desființa, sau a nu desființa ...


Relativ la recentele comentarii din politica și media românească relativ la desființarea spitalelor, consider că acesta este un subiect mult mai delicat decât ar putea fi descris numai printr-un singur cuvânt cum este cel de DESFIINȚARE.
Pe fondul transformărilor necesare din sistemul sanitar românesc este drept că poate apare ca o rezultantă logică și soluția utilizării noțiunii de DESFIINȚARE. Depinde la ce grad de acoperire se întinde viziunea de analiză sistemică și măsurile relative de reformare a sistemului sanitar românesc.
Cred că funcția, sau atribuțiile sistemului de sănătate depășesc cu mult cadrul viziunii tehnice și capătă o caracteristică socială foarte importantă. 
În aceste condiții, cred că ar trebui să ne aplecăm puțin mai profund asupra unor noțiuni despre care se vorbește relativ puțin in România și mă refer la ceea ce face diferența între HOSPITAL și HOSPICE. Oare ceea ce vrem noi să închidem acum sunt HOSPITAL, sau HOSPICE ? Nu cumva organizarea noastră de tip sovietic, sau Semașko, nu clarifică prea bine acest aspect și astăzi ne crează unele probleme legate de viziune și eficacitate a măsurilor de reformare ?
HOSPICE este un tip de îngrijire şi o filosofie de îngrijire care se concentrează pe paliativul simptomelor unui pacient bolnav. Aceste simptome pot fi fizice, emoţionale, spirituale sau sociale. Conceptul de HOSPICE a evoluat inca din secolul al 11-lea. Apoi, timp de secole şi, ulterior în aziluri, au fost locuri de ospitalitate pentru răniţi bolnavi, sau pe moarte, precum şi cele de călători şi pelerini. Conceptul modern de HOSPICE include ingrijirea paliativă pentru bolnavi incurabili (aici intră și bolnavii cronici) dată în instituţii, cum ar fi spitale sau case de îngrijire, dar, de asemenea, îngrijirile acordate pentru cei care mai degrabă ar muri în propriile lor case. Conturarea clară a început să apară în secolul 17, dar multe dintre principiile fundamentale pentru  serviciile moderne de HOSPICE au fost sintetizate și au constat opera de pionerat în anii 1950 a d-nei Cicely Saunders. Deşi mişcarea generată de aceasta a întâlnit unele rezistenţe, HOSPICE sa extins rapid prin Marea Britanie, Statele Unite şi în altă părți.
Saunders a subliniat necesitatea concentrării pe pacient, mai degrabă decât asupra bolii şi a introdus noţiunea de "durerea totală", în care a inclus necesități psihologice şi spirituale, precum şi aspectele de ordin fizic. Ea a experimentat cu o gamă largă de opioide pentru controlul durerii fizice, dar a inclus, de asemenea, nevoile familiei pacientului.
Având în vedere la ceea ce se întâmplă astăzi, sau mai bine spus de ceea ce avem noi în sistemul sanitar românesc (moștenit), cred că ar trebui clarificate o serie de lucruri relativ la ceea ce fac efectiv unitățile noastre spitalicești, de introdus o serie de pârghii care nu există astăzi în societatea româneasca (una din ele este caritatea) și s-ar putea să constatăm că noțiunea de DESFIINȚARE  nu mai este cea mai cuprinzătoare și care poate că ar trebui schimbată cu alt cuvânt.
Trimiteți un comentariu