sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Un mare și tragic adevăr !

Ion Cristoiu: "Mie îmi pare rău că n-am fost corupt. Oricum, imaginea este că toţi suntem corupţi"

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ion-cristoiu-imaginea-e-ca-toti-suntem-corupti-454902.html#ixzz2kqI8HIy7

Adevăratele probleme ale României - Sportul și Politica

Mai jos este un articol sintetic care reflectă o situație tragică.
De ce nu vedem în discursurile gestionarilor acestei țări referiri la aceste date ? Tot ce vedem și auzim se referă la cât „fură” oamenii săraci, care nu plătesc impozite pe ... venitul minim ! Oare asta este cauza ?
Cred că ar trebui abordată o poziție onestă, spuse lucrurilor pe nume și procedat în mod deschis. Lipsa de transparență pentru orice măsură întreprinsă, orcât de academic ar fi elaborată, nu duce la încredere și suport popular. De ce oare nu putem avea conducători onești, responsabili, harnici ? De ce cred ei că lumea asta este așa de proastă și poate fi condusă (unde ?) doar cu mijloace „ieftine” electorale ? Te cuprinde indignarea când, dintr-un eveniment care ar fi putut constitui un motiv de sudură națională, niște politicieni „pragmatici” (să nu spun altfel) apar pe sticlă dorind să confiște politic un eventual succes (vezi meciul de fotbal Grecia - Romania). Numai că au pariat prost și a fost încă o dovadă în plus despre modul cum conduc ei această țară - cu pariuri, care seamănă mai mult a „cacialmale” fără succes. 


Adevăratele probleme ale României


probleme sociale romania Adevăratele probleme ale RomânieiProbleme Sociale Romania.jpg 300x226 Adevăratele probleme ale RomânieiDacă ne place atât de mult să ne plângem că e greu în România, dar în același timp să stăm cu mâinile în sân, eventual să aruncăm vina pe Boc pentru cei 25%, pe Băsescu, Ponta și compania, hai să mergem la sursele problemei.
Pentru mine sursa stă în cifre, iar cifrele nu arată bine deloc, e radiografia unuistat bolnav, un stat în care are aproape la fel de mulți copii sub 18 ani ca numărul de angajați cu acte în regulă, un stat în care numărul de pensionari e mai mare cu 25% decât cei care muncesc, un stat de aproape 20 de milioane de locuitori, dus în spate de o șeptime dintre ei. Cifrele le-am cules din comunicatele de presă și rapoartele Institutului Național de Statistică, din hotărârile guvernamentale și de pe site-urile oficiale ale unor organizații. Mai multe comentarii nu-și au rostul, cifrele vorbesc singure.
5.4 milioane de pensionari și 4.3 milioane de salariați
Populația României este de aproximativ 20 de milioane (chiar dacă la data de 1 octombrie 2013 Institutul Național de Statistică o estima la 19.697.103 de locuitori) din care (împărțeala o fac pe o struțo-cămilă demografico-socială):
  • 5.4 milioane de pensionari (valoarea pensiei medii lunare 807 lei)
  • 4.36 milioane salariați (în luna august salariul mediu nominal net a fost de 1.604 lei, cel mediu nominal brut de 2.219 lei), din care:
- 3.16 mediul privat, din care 685.000 au salariul sub 900 de lei pe lună
- 1.2 milioane bugetari, din care 281.000 au salariul sub 900 de lei pe lună
  • 739.000 de șomeri – a se citi „români în căutarea unui loc de muncă” (în luna august) din care:
- circa 150.000 de români iau indemnizație de șomaj (indemnizație medie este de 491 de lei)
- circa 24.000 de absolvenți iau somaj (cu o indemnizație medie de 250 de lei)
  • 4 milioane de copii sub 18 ani (alocație 42 de lei lunar)
  • 420.000 de copii sub 2 ani (alocație 200 de lei lunar)
  • 60.000 copii instituționalizați
  • circa 500.000 de studenți (toate cele 3 cicluri) – dar ei au un statut separat: unii beneficiază de pe urma subvențiilor de la stat, alții nu, alții nu fac altceva decât să studieze, alții sunt angajați etc
Aproape 1 milion de salariați câștigă sub 900 de lei pe lună
Aproape 1 milion de români au salarii sub 900 de lei pe lună (atenție, este vorba despre cel brut!); 804.225 de salariați, dintre care 238.143 salariați în sectorul bugetar și 566.112 salariați în sectorul concurențial au salariu minim brut garantat 800 de lei (atenție este vorba despre salariul brut!), iar pensionari sunt vreo 5.4 milioane, cu o pensie medie lunară de puțin peste 800 de lei.
Uite-te încă o dată la cifrele de mai sus: de aceea România a ajuns la situația actuală.